La începutul acestui an, Dana încerca pentru prima dată postura de prezentatoare TV. Deşi e în faţa camerelor de luat vederi de multă vreme, practic a crescut pe platourile de filmare, tînăra actriţă a avut emoţii mari. A trecut repede peste ele, şi-a intrat în ritm, aşa că formatul a ajuns să i se potrivească de minune.
”De suflet” a ajuns deja la al doilea sezon, iar Dana a devenit un adevărat reper pentru românii din diaspora. ”Avem o rubrică nouă -
Deşi sîntem obişnuiţi să o vedem pe Dana cu zîmbetul pe buze, mereu pusă
Românii de peste hotare
”Primul meu contact direct cu telespectatorii PRO TV Internaţional a fost în SUA, la Chicago, unde am prezentat
Am întîlnit un băieţel de 8 ani născut în SUA, Ionuţ, îmbrăcat în costum popular, vorbind perfect româneşte şi cu accent ardelenesc. Cînd am prezentat festivalul de la Chicago, am avut parte acolo de cea mai mare ploaie din ultimii 30 de ani. Iniţial, organizatorii au vrut să amîne evenimentul, însă veniseră atît de mulţi oameni încît am mers mai departe. Aşa că am stat cu toţii în ploaie şi ne-am distrat. Mulţi au rămaşi surprinşi că am stat cu ei în ploaie”.
Dana are deja fani printre românii din diaspora şi nu numai. De exemplu,
Cadouri speciale
Pe 26 septembrie, Dana a împlinit 23 de ani. O zi specială, cu o petrecere pe platourile de la ”Îngeraşii”, dar şi cu daruri speciale de la iubitul său, Radu. ”Am primit de ziua mea un căţel, un Jack Russell, la fel cum era cîinele lui Jim Carrey din
A doua zi, am mai avut parte de o surpriză. La 6 dimineaţa, ne-am trezit pentru a merge la Clinceni, unde ne-am plimbat cu balonul. Am avut parte de ceva adrenalină, pentru că, spre finalul călătoriei, cînd trebuia să aterizăm, eram fix deasupra unor cabluri de înaltă tensiune, iar balonul nu se mişca nici spre dreapta, nici spre stînga. Pînă la urmă, totul s-a terminat cu bine”.
Scene fierbinţi
Tot din această toamnă, Dana joacă şi în serialul ”Îngeraşii” de la Acasă TV. Ingrid este o tînără mondenă, sexy, mereu în căutare de aventuri avantajoase, acest rol fiind unul cu totul diferit de cele interpretate pînă acum. Şi, pentru prima dată, Dana a filmat şi o scenă fierbinte: ”Eu nu mă pot uita la mine în serial. Mai ales cînd am filmat aşa-zisa scenă de sex. A fost o scenă "soft", pentru că <Îngeraşii> este un serial pentru toată familia, la care se mai uită şi copii.
În general, eu nu pot să mă uit la mine la televizor. Nici fraţii mei nu se uită la mine: le e frică să nu greşesc. Cînd am fost la
Adrenalină şi corazon...
De ziua ei, Dana a primit în dar o călătorie cu balonul de la iubitul ei. N-a ocolit Pămîntul în 80 de zile, dar a avut parte de adrenalină, căci balonul s-a oprit deasupra unor fire de înaltă tensiune... Cum este Dana îndrăgostită? Discretă! Nici nu poate să vorbească despre asta prea mult. Cert este că, de cînd a început povestea de dragoste cu Radu Dragomir, toată lumea a remarcat că Dana s-a schimbat...
sursa: Pro TV Magazin
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu